…

Sa strangi ce n-ai si sa mai speri
In clipe albe, nu ca ieri
Sa vrei sa poti mai mult dar sa astepti
Sa-ncerci sa fugi dar totusi sa regreti

Caci oare din nimic ce a mai ramas
Cand mori incet,cand n-ai nici un ragaz
Si stai si te intrebi pentru a mia oara
Sa mai astepti,sa fie poate ca odinioara?

Dar oare viata nu-i ca o spirala
Un du-te vino acru ca de smoala?
Si-atunci cum ai mai putea sa speri
Cand azi e tot negrul zilelor de ieri…

Femeie

Tu femeie pui de drac
Cu ochi mari si gust de mac
Te-am iubit fereasca sfantu’
Dar nu ma mai lasa gandu

Las’ ca m-ai lasat frumos
Sexy,macho ,nemilos
Calc fetitele-n picioare
Le transform in donsoare

Daca eu ca bou’ am suferit
Si dragoste cu caru am oferit,
Vise,zambete inocenta o sa iau
Lacrimi frica,suferinta o sa dau!

 
O poezie scrisa de fratele meu.Intr-un moment ..nu foarte limpede:)

Cerc

„Trezeste-te!mai ai putin si iti curge din gura?misca-te ca intarzaiem!” i-a spus maica-sa tragandu-l de maneca…

     Ii zambea dintr-o vitrina…un soldatel!Arata la fel ca toti soldateii.Insa avea ceva diferit.Ceva ce i-a atras atentia si l-a intepenit pentru cateva secunde in fata magazinului.Secunde ce l-au urmat toata viata…

    Au intarziat.Si a intarziat de atunci tot timpul.Se gandea:daca o sa intarzai si acum si acum si acum poate va fi la fel de bine ca atunci.A devenit si el un soldat:Ma trezesc,fac dus,mananc,ma duc la serivici,vin acasa,manac,televizor,ma culc….Ma trezesc,fac dus……..

     Pana intr-o zi.Cand a intalnit-o.L-a intrebat timid daca stie cum poate ajunge pe strada Soarelui.Se ratacise.Mergea si el intr-acolo.Au mers impreuna.O analiza cu coada ochiului.Micuta,firava,cu parul negru si carliontat,ochi mari ca de copil,insa cu un mers foarte hotarat ce te facea sa te intrebi :de unde atata siguranta?Il fascina…

    Au intrat in vorba.”Adrian ma numesc!…Ioana,imi pare bine!” el informatician…ea inca studenta la drept….Si-au tot vorbit pana au ajuns la adresa pe care ea o cauta .Au facut schimb de numere de telefon si fiecare s-a dus in treaba lui…

    Zile intregi fara nici un semn pana si-a facut curaj si-a sunat-o.A invitat-o la o ciocolata calda si-o plimbare prin parc.Si de atunci s-au vazut zilnic.Au devenit iubiti.Apoi sot si sotie.Au fost 3 ani superbi…Totul mergea perfect.Se intelegeau minunat.Pana intr-o zi cand ceva s-a schimbat: „Hai trezeste-te!Intarzaiem la pranzul cu ai mei.Tot timpul faci asa!M-am saturat”

    Ne trezim,facem dus,mancam,ne ducem la servici,venim acasa,mancam,ne uitam la televizor,ne culcam….Ne trezim,facem dus….

    Oare de ce a uitat sa intarzaie la blestemata aia de ciocalata calda?

Întreabă-mă să te întreb

       Sătui până peste cap de proiecte,teme şi examene(şi când te gândeşti că abia a început stresiunea…)ne-am hotărât să ieşim la o bere.Suntem 4 prieteni ce stăm impreună într-un apartament!Zis şi făcut.Am ajuns in barul cu pricina,un loc foarte drag nouă,unde avem foarte mulţi prieteni.Atmosferă liniştită,Pink Floyd pe fundal.Şi na,ca tot românu’ ne-am apucat de băut.Aşteptam totuşi o mişcare ceva care să anunţe o distracţie mai mare.Şi tot asteptând,am scos o foaie de hârtie şi am început un dialog scris cu Degeţel:

”Eu: -Da’ ce faci?
Degeţel: -Iaca,un joben cu moţ! Tu?
Eu: -Eu încerc să joc pe degete depresia.Ce zici,oare reuşesc?
Degeţel: -Dacă o joci pe degetele mele,poate izbuteşti!Altfel nu ştiu ce să zic.Pronosticul e cam rezervat!
Eu: -Am mai mari şanse să mă amăgesc sau de ce?:)) (Nu degeaba i se spune Degeţel;) )
Degeţel: -Amăgirea e o ironie a sorţii.Hai să devenim clovni în propriul circ(nu cirque du Soleil)
Eu: -Da,dar ştii cum e:clovnii zâmbesc tot timpul,pentru că asta le e meseria.Dar
oare vor?Tu vrei?
Degeţel: -Ei zâmbesc pentru că pot;)… Ştii de ce?Pentru că cineva mai iscusit decât ei a ştiut să le întindă vopselele pe faţă.Eu sunt prea mic şi prea trist ca să mai conteze…
Eu: -Da,interesant punct de vedere.Dar ia gândeşte-te puţin:mai multi mici si trişti,aşa ca tine şi ca noi,împreună, nu putem face ceva?Revoluţie!!!
Degeţel:-Da!O furtună într-un pahar cu apă.Gândeşte-te!
Eu: -Tornadă mai degrabă?
Degeţel:-Tu ai paharul pe jumătate gol sau pe jumătate plin?cum îl vezi?
Eu: – Îl văd doar un pahar.Important e ce conţine….”

Şi cam astea au fost scrise.Ne-a oprit o piesa foarte faină pe care am început să dansăm.Probabil a picat numai bine pentru că discuţia ar fi mers mult prea departe şi prietenii deja ne săreau în cap:”am venit la distracţie,lasaţi prostiile astea”…O fi..n-o fi…important e că sunt,indiferent cum le-am numi!
Ca drept dovadă ne gândim la ele chiar şi atunci când vrem să ne destindem puţin.Însă,care ar fi farmecul fără ele?Aşa că…la prostii înainte!!:)

Iubesc

        Avem timpul in mâini.De ce lăsăm să se scurgă printre degete?…ticăie!Fără încetare.Pentru că trebuie!Ceasul deşteptător sună,nu te trezeşte!Exact ca atunci când priveşti un om:a privi nu inseamnă a vedea!..când privesc un om inseamnă că ma uit şi in sufletul lui.
Citim,ne informăm de peste tot cu de toate!Insă paragrafele din cărţi nu ţin locul unei persoane.”Dar o pot înlocui”(ar spune un prieten de-al meu).Viaţa este o provocare si trebuie să ne bucurăm de ea.Vorba aia:”viaţa e frumoasă,oamenii o fac urâtă”!Totul ţine de noi!.
Căutăm răspunsuri,alergăm după concret.Viteza ne stăpâneşte.Aparenţele ne domină.Dar la urma urmei,aparenţele sunt aparenţe,faptele sunt esenţe!Un scop şi un mijloc nu e acelaşi lucru!
Comunicarea e soluţia!Limbajul a apărut din nevoia de a comunica,din nevoia de a clasifica.Limba este cel mai dulce şi cel mai amar organ!dacă e sa ne raportăm la Esop…
Nu pot sa accept ideea că noi oamenii nu avem absolut nici un cuvant de spus!Ci doar nişte percepţii vis-a-vis de nişte concepte inoculate de societate.Prefer să raportez totul la structura mea de om!
Iubesc viaţa,chiar dacă o iubesc ca pe o secure!Nu vreau să caut ceva mult prea repede decât imi este dat să cunosc!Vreau să gust viaţa.Să fac pace cu mine şi cu ce e in jurul meu!
Acum să nu vă gândiţi că fac greşeala de a persista in ideea de unicitate(toţi o avem intr-un moment al vieţii)..
Vreau doar să subliniez un fapt:orice situaţie are cel puţin incă o opţiune!

Încearcă

          “Are nouă vieţi.Poţi să o arunci de la balcon,oricum va cădea in picioare.Hai incearcă,nu-ţi fie frică!!”…o frază dintr-o discuţie purtată cu fratele meu,undeva la vârsta de 5-6 ani când tata s-a îndurat de noi după multe rugăminţi pecetluite cu lacrimi de crocodil si ne-a luat o pisică.Mai bine n-o făcea,a trecut prin prea multe sărăcuţa.Eh,copii entuziasmaţi !…
Şi noi,oamenii,avem nouă vieţi!De fapt nu,avem mult mai multe.Avem câte vrem!Putem muri ori de câte ori vrem într-o zi!Şi reînvia imediat!…Fiecare îşi alege,în funcţie de cât de mult doare.Sau de cât de mult vrem să ne doară.Şi totuşi,dar până când tot mereu?
Suntem tari,suntem luptători.Oricât am sta in “moarte clinică”,găsim calea de întoarcere,TOT TIMPUL! Nu avem nevoie de aparate care să ne ţină în viaţă.Avem nevoie doar de iubire!Din toate punctele de vedere.De atenţie şi înţelegere.
Mi-e dor de copilărie.Când totul era frumos şi nou!!Cu întrebări şi griji specifice vârstei…sincere şi nevinovate…croşetate însă mereu cu răspunsuri si soluţii.
M-am săturat să văd pe stradă numai lume tristă,gri.Priviri reci fără de speraţă.Gânduri in finaluri apocaliptice.
Da, e greu.Însă..de ce să nu schimbăm,când putem?Nu există nu pot,există nu vreau!Într-un fel sau altul,poţi schimba!Cât de puţin.Şi tot e mai bine!Bucuraţi-vă!
Chiar e posibil…2 copii de 5-6 ani au reuşit!…Pisica a căzut in picioare!TOT TIMPUL!;)